În această dimineaţă, pe DN 65, Slatina-Piteşti, la Lunca Corbului s-a produs un accident foarte grav. Din primele informaţii ,un autoturism a intrat într-un cap de pod,posibil trei victime.Polițiștii Serviciului Rutier Argeș sunt la fața locului pentru cercetări.
„Pompierii intervin în cazul unui accident rutier în care trei persoane ar fi rămas blocate în interiorul unui autoturism, pe rază localității Lunca Corbului. Intervin pompierii pentru descarcerarea și asigurarea măsurilor de prevenire ale incendiilor, precum și pentru a asigura asistența medicală alături de un echipaj al SAJ”informează ISU Argeș. A fost vorba despre un autoturism care a intrat într-un cap de pod.În urma incidentului, două persoane au fost găsite blocate în interiorul autoturismului, iar pompierii au efectuat manevre pentru extragerea acestora și predarea către personalul medical sosit la fața locului.Două persoane adulte de sex masculin prezintă mai multe traumatisme și au fost preluate de către două echipaje SAJ.Cea de a treia persoană, băiat în vârstă de 14 ani, a fost găsită neîncarcerată și a fost preluată conștientă de către paramedicii SMURD și prezenta leziuni la membrele stângi și la față.Toate victimele au fost transportate la spitale.
„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din comună Corcova, județul Mehedinți, care se deplasa pe DN 65, pe rază localității Lunca Corbului, din direcția Slatina spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pătruns pe sensul opus de deplasare, de unde a ieșit în afară părții carosabile, intrând în coliziune cu un cap de pod din stânga direcției de mers.În urmă accidentului au suferit leziuni toți cei trei ocupanți, respectiv conducătorul auto, de 21 de ani, precum și a celorlalți doi ocupanți, respectiv bărbat de 22 de ani, și minor de 14 ani, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilitea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”,informează IPJ Argeș.