Acasă / EVENIMENT / Hoţii au dat iama în gospodării din Bradu

Hoţii au dat iama în gospodării din Bradu

În dimineața zilei de 19 mai, Poliția Pitești a fost anunţată despre faptul că pe raza comunei Bradu, într-o zonă relativ compactă, persoane necunoscute au pătruns în curtea mai multor locuințe și au încercat să sustragă – şi chiar au sustras – bunuri din autovehicule.

Hoţii au dat iama în gospodării din Bradu
Ca urmare a sesizării, polițiștii Secției Rurale Albota, împreună cu specialiști criminaliști din cadrul poliţiei judeţene, au efectuat cercetări la toate locațiile unde au rezultat indicii ale prezenței indivizilor cu pricina, rezultând că suspecţii au furat diverse bunuri din opt autovehicule, valoarea estimată a prejudiciului fiind de aproximativ 5.000 de lei.
Potrivit anchetatorilor, bunurile au fost sustrase doar din autovehiculele lăsate descuiate de către proprietari, care credeau că, dacă sunt în curte, maşinile sunt în siguranţă.
În cauză a fost deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În urma cercetărilor, a fost administrat probatoriu și au fost identificate și ridicate înregistrări ale mai multor camere de supraveghere în vederea identificării autorilor care s-au făcut nevăzuţi, tragerii la răspundere a acestora și recuperării prejudiciului.
„În acest context, le recomandăm cetăţenilor să asigure porțile și ușile de acces în locuințe atât pe timpul nopții, cât și în perioadele când lipsesc, chiar și pentru o perioadă scurtă, de la domiciliu, să încuie portierele maşinilor şi să nu lase în ele sume mari de bani sau obiecte de valoare. De asemenea, utilizarea unor sisteme de alarmare și de supraveghere video are un rol semnificativ atât ca factor de prevenire, cât și ca sprijin în cercetările desfășurate în vederea identificării autorilor unor eventuale fapte contra patrimoniului”, transmite poliţia judeţeană.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar