Acasă / EVENIMENT / Incendiu la motorul unui tren personal

Incendiu la motorul unui tren personal

Ieri seară, pompierii argeșeni au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu în zona motorului unui tren de personal, aflat între gările Pitești și Pârvu.S-au asigurat măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor de către pompieri, la fața locului fiind fumegație din zona compartimentului motor, unde au ars elemente combustibile. Nu au fost victime sau persoane care să necesite primul ajutor calificat, iar trenul a putut continua deplasarea către Gara Pârvu cu aproximativ 60 de persoane la bord, acestea fiind preluate de către un alt tren pentru a ajunge la destinațiile inițiale.La fața locului au intervenit colegii noștri cu două autospeciale pentru stingerea incendiilor și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul Bradu și Secția Costești.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurgerea lichidelor combustibile pe suprafețele elementelor fierbinți din zona motorului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar