Acasă / EVENIMENT / Reținut de polițiști și arestat preventiv, pentru tâlhărie

Reținut de polițiști și arestat preventiv, pentru tâlhărie

În ziua 26 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au continuat cercetările într-un dosar aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, și au identificat și reținut un tânăr de 19 ani, din Mărăcineni.Din cercetări, s-a stabilit că, în ziua de 16 mai a.c., în jurul orei 17:30, cel în cauză ar fi sustras, prin întrebuințarea de violențe, un telefon mobil unui minor de 11 ani, valoarea prejudiciului fiind de 8.800 de lei.În urma administrării probatoriului, în ziua de 26 mai, tânărul de 19 ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.Ulterior, tânărul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu.

arestat preventiv, pentru tâlhărie

Recomandări din partea polițiștilor argeșeni:
Recomandăm minorilor și adulților deopotrivă, ca, în situația în care asistă la săvârșirea unor infracțiuni (cum ar fi agresiuni-lovirea sau infracțiuni contra patrimoniului-distrugere, furt sau chiar furtul prin folosirea unor acte de violență), să sesizeze faptele polițiștilor și să ofere cât mai multe detalii cu privire la autori.O deosebită importanță o are atitudinea celor care asistă sau iau la cunoştinţă despre astfel de fapte. Atitudinea pasivă a societății contribuie la escaladarea comportamentului agresiv și la o atitudine tolerantă față de furturi și alte infracțiuni.Totodată, pentru a contribui la micșorarea riscului de victimizare, este bine ca părinții să își îndrume copiii cu privire la potențialul pe care îl ridică bunurile cu o valoare materială foarte ridicată, cum ar fi telefoane mobile ori bijuterii foarte scumpe, precum și la modul în care ar trebui să procedeze în diferite situații de risc (ex.: minor abordat pe stradă de persoane cu comportament dubios, ori situația în care minorul este supus unei agresiuni săvârșite de un adult).

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar