În ziua de 31 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat, în trafic, un bărbat de 57 de ani, din Aninoasa, care conducea un autoturism, pe strada Calea Câmpulung din Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Conducând fără drept și sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier
În ziua de 31 mai a.c., în jurul orei 20:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, în localitatea Bogați, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Leordeni, care au constatat faptul că, un bărbat de 46 de ani, din Bogați, care conducea un autoturism pe DJ 702C, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat cu autoturismul în stația pentru mijloacele de transport în comun. Din fericire, evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști, a rezultat faptul că bărbatul în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
De asemenea, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 și 336 din Codul Penal.
Citeşte şi ...
Acțiuni pentru combaterea cerșetoriei în zona centrală a orașului
În ultimele două zile, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat acțiuni specifice ...