Acasă / SOCIAL / Trei traficanţi de canabis au ajuns în arest

Trei traficanţi de canabis au ajuns în arest

În cursul zilei de 22 iunie, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității Argeș, împreună cu cei din cadrul Agenției Naționale Antidrog, au desfășurat o activitate preventivă în zona central a municipiului Pitești. Acţiunea, în care au fost angrenaţi peste 50 de tineri, s-a desfășurat sub formă interactivă, fiind prezentate mai multe aspecte pe care adolescenții să le cunoască cu privire la consumul, deținerea și traficul de substanțe cu efect psihoactiv.

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri (4)
Au fost prezentate efectele consumului de substanțe psihoactive, astfel încât acest lucru să nu mai reprezinte o necunoscută pentru tineri, pentru acest scop fiind utilizați ochelari speciali, puși la dispoziție de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog.
Întâmplarea a făcut ca, în aceeaşi zi, ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog, împreună cu DIICOT Pitești, au desfăşurat, cu sprijinul Jandarmeriei Argeş, o acțiune pe linia traficului de droguri de risc, în cadrul căreia au fost efectuate trei percheziții domiciliare în două cauze penale în județele Argeș și Dâmbovița.
Din verificări a reieşit că, în ambele cauze, trei suspecţi ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc (canabis), consumatorilor, în special tineri, din Argeș și Dâmbovița. Aceştia sunt Alexandru D., de 24 de ani, Lucian C., de 19 aniu, ambii din Piteşti, şi Ionuţ Cristian C., de 23 de ani, din Dragomireşti, Dâmboviţa.
În urma descinderilor au fost descoperite și ridicate câteva borcane care conţineau aproximativ 500 de grame canabis, dar şi ustensile folosite la porționarea substanțelor, două telefoane mobile și suma de 6.600 de lei.
După administrarea probatoriului, cei trei împricinaţi au fost reținuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei judeţene. Prezentaţi Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri-dispuse-de-IGSU

Ninsori abundente care vizează județul Argeș

Dragos Predescu, Prefectul județului Argeș: „Județul Argeș este vizat de Cod Roșu de viscol! Din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar