Ieri după-amiază, un incendiu a izbucnit la o casă din comuna Mușătești.Au intervenit pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu două autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălțime și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au constatat că arde o locuință pe o suprafață de aproximativ 60 mp, flăcările violente propagându-se și la acoperișul unei case învecinate.Până în momentul de față nu au fost identificate victime.În urmă evenimentului a ars generalizat o locuință de aproximativ 60 mp, alături de două anexe alipite acesteia, pe o suprafață de circa 40 mp.Prin intervenția operativă a forțelor de intervenție, s-a reușit salvarea celei de-a două locuințe, aflată în imediată vecinătate, unde flăcările au fost limitate la structura acoperișului, care a fost afectată pe o suprfață de aproximativ 20 mp. La locul solicitaării au acționat pompierii militari cu două autospeciale de stingere, alături de SVSU Domnești, care a intervenit cu o autospecială.Echipajul medical prezent la fața locului nu a identificat victime.Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost generată de un conductor electric neizolat corespunzător.