Acasă / EVENIMENT / Arme neletale și 500 de bucăți de muniție au fost ridicate în urma unor percheziții

Arme neletale și 500 de bucăți de muniție au fost ridicate în urma unor percheziții

Trei arme neletale, supuse autorizării, și muniția aferentă acestora au fost confiscate de polițiștii argeșeni, în urma unor percheziții desfășurate, în dimineața zilei de 28 iunie a.c., într-un dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

La data de 28 iunie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, cu sprijinul specialiștilor Serviciului Criminalistic și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au efectuat două percheziții domiciliare, în localitățile Pitești și Mărăcineni, la locuințele a trei persoane, care ar fi achiziționat, prin intermediul unei platforme online, mai multe tipuri de arme neletale, supuse autorizării, pe care le dețineau, fără a avea acest drept.În urma perchezițiilor, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, o pușcă și două pistoale, de tir sportiv, calibrul 4,5 mm, supuse autorizării și aproximativ 500 de elemente de muniție aferentă.În continuare, se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, pentru stabilirea întregii activități infracționale și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar