Accident rutier produs în orașul Costești, Pârvu Roșu, în care un autoturism ar fi intrat într-un copac. Posibil persoană inconștientă și încarcerată.Intervin pompierii cu o autospecilă de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o descarcerare, alături de o ambulanță SAJ.Forțele de intervenție ajunse la locul solicitării au identificat în interiorul autoturismului o persoană încarcerată, pentru care a fost necesară executarea manevrelor de descarcerare.Este vorba despre o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 73 de ani, pentru care, din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind declarat decesul.La fața locului, pompierii asigură măsuri specifice de prevenire și stingere ale incendiilor.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un bărbat de 74 de ani, din Costești, care conducea un autoturism, pe DJ 659 A, din direcția Costești către Bradu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat într-un copac, aflat în afara părții carosabile, în stânga direcției de mers.În urma accidentului, conducătorul autoturismului a rămas încarcerat, ulterior fiind declarat decesul de către echipajele medicale sosite la fața locului.În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.