Acasă / EVENIMENT / Şi-a împuşcat prietenul în picior

Şi-a împuşcat prietenul în picior

a folosit un pistol

Polițiștii Secției Rurale Buzoești au fost sesizați de cadre medicale de la Ambulanța Costești despre faptul că un tânăr a fost transportat la spital având leziuni produse prin împușcare în picior.Din verificările preliminare a reieşit că este vorba despre Aurel V., de 28 de ani, din Piteşti, venit în vizită la bunici, respectiv Andrei D., de 22 de ani, din Căldăraru. Pe fondul consumului de alcool, între ei s-a iscat un conflict spontan, context în care Aurel V. a scos un pistol și a tras de mai multe ori asupra amicului său, după care a plecat. Potrivit anchetatorilor, a folosit un pistol de tip airsoft, armă neletală ce nu este supusă autorizării. Victima a ajuns la spital, unde medicii au constatat că la piciiorul drept avea cinci leziuni, nepenetrante, provocate de bile. Oamenii legii s-au sesizat din oficiu privind comiterea infracțiunii de loviri sau alte violențe. În mai puţin de o oră, bărbatul a fost depistat pe o stradă din Piteşti de către polițiștii Secției 2 în colaborare cu colegii de la Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase și cu luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale Argeș. Nu avea arma asupra lui în momentul identificării, dar a fost găsită în urma percheziţiei făcută acasă la el de către anchetatori. Tânărul rănit nu a depus plângere prealabilă, Aurel V. a fost amendat cu 2.000 de lei pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar ca măsură complementară pistolul a fost confiscat.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri dispuse de IGSU (1)

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar