În referire la informațiile apărute în spațiul public, privind o minoră care ar fi intrat în stare de inconștiență ca urmare unui posibil consum de alcool și de substanțe cu efect psihoactiv, la un local de pe raza municipiului Pitești, informația nu este conformă aspectelor constatate în urma verificărilor.Astfel, referitor la o minoră cu stare de rău a existat un apel privind o situație de natură medicală, cadrele medicale stabilind preliminar că aceasta a fost generată de consumul de alcool, minora fiind în stare de conștiență.La fața locului au fost efectuate imediat verificări, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești, împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, alături de ceilalți reprezentanți, identificând însoțitorii minorei în cauză.Atât asupra celor stabiliți ca însoțitori, cât și altor persoane aflate în zona localului, a fost efectuat control corporal sumar, fără a fi identificate substanțe susceptibile a fi substanțe cu efect psihoactiv.Totodată, nu a rezultat certitudinea privind faptul că minora ar fi procurat singură băuturi alcoolice din incinta localului în cauză, în urma verificărilor fiind constatate abateri de natură economică, ca urmare a cărora polițiștii au aplicat sancțiuni.