Acasă / EVENIMENT / Condamnaţi pentru vaccinări „la chiuvetă”

Condamnaţi pentru vaccinări „la chiuvetă”

Condamnaţi pentru vaccinări la chiuvetă
Un bărbat și alte persoane au fost condamnate de Tribunalului Argeș într-un dosar în care sunt acuzați de vaccinări anti-covid fictive. Este vorba despre Dănuţ Costin I., care în perioada de pandemie a lucrat ca registrator la centrul de vaccinare din Ștefănești, și despre 20 complici care îi trimiteau clienții. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, împricinatul a primit sume cuprinse între 300 și 500 lei pentru a elibera certificate de vaccinare anti-covid, fără ca în realitate beneficiarii serviciilor sale să fi fost imunizate. În luna mai 2022, registratorul a fost reţinut, apoi arestat preventiv și ulterior plasat în arest la domiciliu până în luna august a anului trecut, când măsura dispusă a fost anulată şi cercetările au continuat cu inculpatul în stare de libertate.
„În fapt, suspectul, în calitate de registrator în cadrul unui centru de vaccinare din județul Argeș, având ca atribuții înregistrarea în baza de date RENV (Registrul Electronic Național de Vaccinare) a persoanelor care se vaccinează anti-covid, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada mai 2021 – februarie 2022, a pretins și primit diferite sume de bani, dar şi foloase materiale (voucherele aferente vaccinării), pentru a îndeplini un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să ateste informatic, în mod fals, vaccinarea împotriva COVID 19 în RENV a mai multor persoane care în fapt nu s-au vaccinat, nefiindu-le administrat serul de imunizare, acestea figurând ulterior în RENV ca fiind vaccinate”, informau la vremea respectivă procurorii.
Trimis în judecată, Costin Dănuţ I. a fost condamnat la un an de închisoare pentru fals informatic în formă continuată şi la doi ani pentru luare de mită, tot în formă continuată, la care s-a adăugat un spor de patru luni. „În temeiul art. 60 C. pen., pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare se va executa în regim de detenţie”, se menţionează în decizia instanţei. În ceea ce-i priveşte pe complici, aceştia au primit pedepse între opt şi 10 luni de închisoare, toate cu suspendare, şi obligaţi să presteze un anumit număr de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii. Decizia instanţei de fond nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bărbat dispărut arges (3)

Bărbat dispărut de la domiciliu

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu polițiștii din cadrul Poliției Municipiului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar