Încă un azil al groazei a fost descoperit miercuri după-amiază în cartierul piteştean Găvana. Este vorba despre un centru privat, iar rudele unui beneficiar au sesizat Prefectura că nu au vorbit cu acesta, ci doar cu reprezentanţii unităţii în cauză. Imediat, prefectul Radu Perianu a dispus constituirea unei echipe de control mixte, care a demarat un control de urgenţă. Primii ajunşi la faţa locului au fost inspectorii AJPIS, care au că un beneficiar dormea pe hol, pe o canapea, iar mai mulți oameni s-au plâns că nu primesc mâncare suficientă și că nu sunt lăsați să vorbească la telefon cu aparținătorii. „La subsolul clădirii, erau cazate trei persoane, despre existența cărora nu li s-a spus de la început celor din echipa de control. Oamenii erau într-un dormitor. De asemenea, în timpul verificărilor, oamenii au spus că ies foarte rar în curtea centrului. În prima fază, au fost aplicate mai multe amenzi, dar reprezentanţii DSP continuă verificările, urmând ca la finalul acţiunii să fie dispuse măsuri legale”, ne-a declarat prefectul Perianu.
La Spitalul Judeţean, pacienţii aşteaptă cu orele
Iar ieri-dimineaţă, prefectul a dispus demararea unor controale de amploare în spitalele din judeţ, după ce mai mulți pacienţi au reclamat că au fost îngrijiți precar sau că nu au fost primiți corespunzător de către personalul medical. Din echipa mixtă constituită în acest sens fac parte reprezentanţi au Prefecturii, ISU, DSP, DSVSA şi ITM Argeş, dar şi ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat.
„Am început cu Spitalul Judeţean de Urgență Pitești, cea mai mare unitate de profil din Argeş. Am stat de vorbă cu oamenii care așteptau la Urgență. Unii dintre ei spuneau că sunt acolo de o oră și jumătate, o altă doamnă, de trei ore, iar alţii spuneau că au așteptat altă dată şi cinci ore.
Am dispus înființarea unei comisii mixte de control, care va desfășura acțiuni de verificare în spitalele din Argeș! Decizia a fost luată în urma multelor sesizări pe care le-am primit de la argeșeni nemulțumiți de serviciile oferite de unitățile medicale publice. Le-am cerut tuturor membrilor comisiei de control obiectivitate și toleranță zero. Nimeni să nu se joace cu sănătatea oamenilor! În Ambulatoriul de Specialitate nu se respectă programările, erau oameni care așteptau mult după ora la care erau programați. Toate deficiențele care vor fi depistate de către organele de control vor fi transmise Consiliului Județean Argeș, instituție care administrează unitatea medicală, pentru remediere”, a transmis Radu Perianu.