Acasă / EVENIMENT / Echipament aveau, experienţa lipsea

Echipament aveau, experienţa lipsea

Patru turişti au avut nevoie de intervenţia salvamontiştilor, după ce au rămas blocaţi pe vârf de munte.În incident, care din fericire nu a avut urmări grave, au fost implicate două cupluri, ambele din Bucureşti, pornite în drumeţie în masivul Făgăraş. Inițial, turiștii în vârstă de aproximativ 30 de ani, au reuşit să ajungă pe Creasta Arpășelului, pe care au considerat-o a fi un traseu de dificultate medie spre ușoară. Cu toate acestea, creasta s-a dovedit a fi mult mai periculoasă decât s-au așteptat. Deşi erau echipați corespunzător, din bagajul bucureştenilor cu pricina lipsea elementul cel mai important, şi anume experienţa. Din cauza lipsei de experiență și a necunoașterii traseului, împricinaţii au înaintat anevoios, iar odată cu lăsarea întunericului au rămas blocați, negăsind ruta de coborâre din muche. Aceştia au su nat la 112, iar în ajutorul lor au intervenit salvatori montani din Argeş şi Sibiu, turiștii fiind recuperați după mai bine de cinci ore de căutări.

Foto/video – Salvamont Argeş

„Ca să înţelegeţi, nişte alpinişti ar fi rămas acolo până dimineaţa şi ar fi continuat. Dar s-au panicat. Erau echipati complet pentru alpinism, dar fără experienţă. Echipamentul nu te face alpinist. Vă recomandăm să NU intraţi în acest traseu de alpinism, cu gândul la cotaţia de <doa> 3. Într-adevăr, dificultatea pasajelor de stâncă este 3A-3B, dar întregul parcurs, unul de aproape doi kilometri, este o creastă extraordinar de expusă, cu pereţi de 200 – 400 de metri pe ambele părţi”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a Salvamont Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar