Acasă / EVENIMENT / Petrecere de onomastică urmată de crimă

Petrecere de onomastică urmată de crimă

Un bărbat a fost găsit fără viaţă în locuința lui din comuna Schitu Goleşti, satul Valea Pechii, iar pe cadavrul care intrase în descompunere erau vizibile cinci urme de înjunghiere: una în abdomen, alta sub claviculă – lovitură letală lama cuţitului ajungând până la inimă, două în gât și ultima în cap.

crimă
Este vorba despre Marian G., de 44 de ani, angajat la o firmă care produce containere și structuri metalice. El a fost descoperit de o rudă ce s-a dus acasă la bărbatul pe care nu-l mai văzuse de câteva zile. Aceasta a sesizat autorităţile, iar cazul a intrat în competenţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş şi al judiciariştilor Serviciului de Investigaţii Criminale. Din primele verificări a reieşit că victima locuia singură şi picase în patima băuturii după ce soţia şi-a luat cei doi copii şi l-a părăsit pentru un cioban. Potrivit anchetatorilor, Marian G. a fost văzut de localnici pe 15 august, în ziua de Sfânta Maria, îndreptându-se spre casă împreună cu un bărbat. Oamenii legii cred că, pe fondul consumului de alcool, între victimă, care-şi sărbătorea onomastica, şi musafir s-a iscat o stare conflictuală, care a degenerat în acte de violenţă. În acest context Marian G. a fost înjunghiat de mai multe ori, apoi agresorul a dispărut şi este căutat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru infracţiunea de omor şi există un suspect.
„Avem o personă bănuită, dar se mai fac cercetări pentru a se stabili dacă are legătură cu crima. Victima a fost văzută ultima dată în viață pe 15 august, de ziua Adormirii Maicii Domnului, împreună cu un tovarăș cu care a băut”, a declarat prim-procurorul Laurențiu Palaghiea.Trupul fără viaţă a fost transportat la Medicina Legală, autopsia stabilind că bărbatul a fost ucis.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar