Judiciariştii Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea unui procuror, deschis pentru infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și agresiune sexuală, și au încătuşat un bărbat. Acesta este Nicolae Ţ., de 56 de ani, din Călinești, care, pe 14 septembrie, în timp ce circula cu un mijlooc de transport în comun, bărbatul a comis acte de exibiționism și a agresat sexual o adolescentă de 17 ani. Aceasta le-a povestit poliţiştilor că un bărbat cu părul cărunt s-a apropiat de ea, s-a descheiat la pantaloni, şi-a scos organul sexual şi a atins-o pe picior. Culmea e că deşi în autobuz erau mai mulţi călători, niciunul nu a intervenit în ajutorul fetei. Întreaga scenă a fost înregistrată însă pe camerele de monitorizare video cu care sunt dotate vehiculele transpotrului în comun. Vizionând imaginile, judiciariştii piteşteni, cu sprijinul colegilor de la Poliţia Ştefăneşti, au reuşit să-l identifice pe maniacul cu pricina şi l-au condus la audieri. După administrarea probatoriului, acesta a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi dus în arest. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, bărbatul a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care nu are voie să părăsească localitatea de domiciliu.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...