Sfârşit trist de săptămână în Argeş, după ce un tânăr şi-a pierdut viaţa, iar însoţitorul său a scăpat cu viaţă, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme.
Evenimentul a avut loc duminică, la Merişani, iar din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș s-a stabilit că Alexandru Constantin M., de 21 de ani, din Merișani, conducea un BMW dinspre Pitești către Curtea de Argeș, pasager pe scaunul din dreapta fiind fratele său, Robert Nicuşor, în vârstă de 23 de ani. Ajuns pe raza satului Capu Piscului, şoferul s-a angajat într-o depăşire regulamentară, dar din cauză că nu a adaptat viteza, în momentul revenirii pe sensul său de deplasare a pierdut controlul volanului. În acest context a lovit un Volkswagen parcat în afara carosabilului pe cealaltă parte a şoselei şi din impact BMW-ul a acroşat un Renault în depăşirea căruia se angajase, apoi a fost proiectat în gardul unei gospodării, unde s-a răsturnat.
La locul accidentului au intervenit două echipaje ale pompierilor militari, o ambulanţă a serviciului judeţean şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, precum şi poliţişti. Rămaşi captivi în autoturismul răsturnat, cei doi fraţi au fost scoşi de echipa de decarcerare, medicii constatând că, din păcate, tânărul de la volan decedase. Potrivit anchetatorilor, conducătorul auto nu purta centura de siguranţă şi în momentul când BMW-ul s-a răsturnat, a fost proiectat în afara trapei şi maşina i-a strivit capul. Fratele şoferului, care purta centura de siguranţă, a fost scos conştient din mașină de martori și a fost transportat la spital, unde s-a constatat că rănile suferite nu erau grave.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la medicina legală în vederea efectuării autopsiei şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Citeşte şi ...
Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești
Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...