Judiciariştii Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările în trei cauze penale aflate sub supravegherea unui procuror deschise pentru comiterea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, violarea vieții private, amenințare şi, respectiv, tâlhărie. Dosarele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată.
Cunoscut cu comportament violent
În primul dosar este vorba despre A.C.A., un adolescent de 17 ani cunoscut cu comportament violent, care în timp ce era internat într-un centru de profil din cartierul Găvana, a agresat alți doi minori instituționalizați în același centru. De asemenea, cel în cauză le-a ameninţat pe Leontina Daniela D. şi pe Melania Florentina P, ambele angajate ale instituţii. Pe 16 iunie, după administrarea probatoriului, puştanul a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind pus sub control judiciar pentru 60 de zile şi mutat la un alt centru de minori, având stabilită obligaţia de a nu se apropia la mai puțin de 100 metri, respectiv de a nu lua legătura, direct sau indirect, cu persoanele vătămate sau cu matorii.
Şi-a jefuit bunica
În cea de a doua cauză este vorba despre I.S.P., tot de 17 ani, din Moşoaia, care în ziua de 7 septembrie a agresat-o pe Veronica I., de 64 de ani, nimeni alta decât bunica sa, căreia i-a luat cu forţa telefonul mobil Samsung A14. Pe 13 septembrie, adolescentul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Atacate pe stradă
Protagonistul celui de al treilea dosar este N.A.P., de 16 ani, din Ştefăneşti. Din verificări s-a stabilit că, în ziua de 27 august – 14 septembrie, minorul a fi acostat, sub diferite pretexte, persoane în vârstă, pe care apoi le-a deposedat, prin smulgere, de lănțicurile din aur. Victime sunt trei femei de 91, 76 şi, respectiv 84 de ani, iar pe parcursul cercetărilor toate bijuteriile sustrase au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate. În ziua de 15 septembrie, după adminstrarea probatoriului, minorul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, ulterior fiind plasat sub control judiciar pentru 30 de zile.