Acasă / EVENIMENT / Accident mortal pe DJ 703 B, între Cireșu și Șerbănești

Accident mortal pe DJ 703 B, între Cireșu și Șerbănești

În cursul nopții, pompierii au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs pe DJ 703 B, drumul de la Cireșu spre Șerbănești, în care, un autoturism s-a răsturnat într-un canal, pe un câmp.La fața locului au fost mobilizate trei echipaje de pompieri cu o autospecială de intervenție și două ambulanțe SMURD, de Terapie Intensivă Mobilă și de prim ajutor calificat care au identificat o victimă de sex masculin, în vârstă de aproximativ 60 de ani, ce se afla încarcerată în interiorul autoturismului.În urma extragerii, persoana a fost predată echipajelor medicale care din păcate nu au mai putut face nimic deoarece victima nu mai prezenta funcții vitale.

Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Topoloveni s-a stabilit că, un bărbat de 60 de ani, din comuna Călinești, care conducea un autoturism, din direcția Căteasca către Rociu, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit o balustradă metalică de pe marginea carosabilului, după care a căzut în gol aproximativ 10 m. În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto.În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Măsuri dispuse de IGSU (1)

Măsuri dispuse de IGSU în contextul avertizărilor meteorologice

Aproape 5.000 de pompieri cu peste 4.000 de mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar