În ultimele 24 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a subvstanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 264 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 58.300 de lei, fiind aplicate și măsurile complementare de reținere a 14 permise de conducere și retragere a 11 certificate de înmatriculare.Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Utiliza fără drept o cartelă tahograf aparținând altei persoane
În ziua de 18 octombrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Berislăvești, județul Vâlcea, care conducea un autocamion, pe str. Calea Câmpulung din municipiul Pitești, iar în urma verificărilor, s-a constatat că acesta utiliza cartela tahograf eliberată unei alte persoane. Totodată, din verificări a rezultat și că cel în cauză nu ar fi respectat perioada minimă de repaus zilnic.
Ca urmare a abaterilor constatate, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform OG 37/2007, totodată fiind aplicate măsurile complementare de confiscare a cartelei tahograf utilizate fără drept, precum și imobilizare a autocamionului până la îndeplinirea perioadei minime de repaus zilnic a conducătorului auto.