Joi, un cetăţean a alertat autorităţile că, în timp ce trecea pe marginea lacului Budeasa, a văzut cadavrul unui bărbat care plutea în apă foarte aproape de mal. La locul incidentului s-au deplasat poliţiştii din comună, care au solicitat sprijinul pompierilor militari, aceştia au scos trupul fără viaţă la mal, iar echipa medicală sosită între timp nu a putut face altceva decât că constate decesul şi că se instalase rigiditatea cadaverică.
Din verificări a reieşit că este vorba despre Ion A., de 60 de ani, din localitate, a cărui dispariţie fusese sesizată de familie cu o seară înainte. Potrivit oamenilor legii, miercuri după-amiază sexagenarul a plecat la Focul lui Sumedru şi nu s-a mai întors, motiv pentru care aparţinătorii au anunţat poliţia. Pe trupul fără viaţă nu au fost evidenţiate urme de violenţă, în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cauza morţii va fi stabilită după efectuarea autopsiei medico-legale.
Tag-uri- . A budeasa familie focul lui sumedru ia Joi r seară
Citeşte şi ...
Femeie de 40 de ani cu probleme medicale, plecată voluntar din Topoloveni
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați cu privire la faptul că GHERGHIN ...
Foto Press 24
