În această dimineață la intersecție str. Crinului cu str. Gheorghe Șincai un accident rutier produs pe pasarela stradă Crinului în zona Bazinului Olimpic. Din primele informații au fost implicate trei autoturisme.S-a confirmat existența unei persoane inconștiente, este vorba despre o victimă de sex masculin.Echipajele medicale medicale asistă patru persoane.A fost vorba despre o persoană de sex masculin (se află în unul dintre autoturisme) în vârstă de 82 de ani, care era semiconștientă și prezența leziuni la cap.Echipajele medicale au transportat la spital toate cele patru victime, două femei și doi bărbați.Nu au fost persoane încarcerate, iar echipajul de pompieri a asigurat măsurile specifice de prevenire ale incendiilor.Polițiștii Biroului Rutier Pitești sunt la fața locului pentru cercetări.
Sursa foto – Info Trafic Pitesti
Din verificările preliminare, efectuate de către polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 81 de ani, din municipiul Pitești, care conducea un autoturism pe str. Gheorghe Șincai, având sensul de deplasare dinspre zona Târgu din Vale spre zona Podul Viilor, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, în condițiile schimbării direcției de deplasare prin viraj la stânga, spre strada Crinului, a intrat în coliziune cu un autoturism condus, din sensul opus, pe strada Gheorghe Șincai, de un bărbat de 44 de ani, din Pitești.În urma impactului, al doilea autoturism a fost proiectat într-un alt autoturism, ce se deplasa pe str. Crinului, către intersecția cu str. Gheorghe Șincai, condus de un bărbat de 45 de ani, din Pitești.În urma evenimentului rutier au suferit leziuni bărbatul de 81 de ani, ce conducea primul autoturism, bărbatul de 44 de ani, conducător al celui de-al doilea autoturism, o femeie de 47 de ani, pasageră în al doilea autoturism, precum și o femeie de 76 de ani, pasageră în al treilea autoturism.Bărbatul de 81 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest ca urmare a stării medicale, fiind transportat la spital pentru îngrijiri, unde i-au fost recoltate și probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ceilalți doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar verificările continuă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.