În seară zilei de 05 noiembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la faptul că un paznic de vânătoare a depistat mai multe persoane care hăituiau vânat, dintr-o autoutilitară, pe rază comunei Izvoru, în zona Fondului de vânătoare Sitaru.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, în cauză fiind întocmit și un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj, conform art. 42, alin. 1, lit. d și m, alin. 2 lit c din Legea 407/2006.
Din cercetări s-a stabilit că în seară zilei de 05 noiembrie, în jurul orei 20:00, paznicul de vânătoare a observat autoutilitară pe rază fondului de vânătoare, iar conducătorul acesteia s-a răsturnat pe un teren agricol discuit, în încercarea de a fugii. Conducătorul autoutilitarei, de 47 de ani, precum și unul dintre ocupanți, de 23 de ani, au suferit leziuni ușoare, aceștia fiind însoțiți de un alt tânăr de 23 de ani, și cu un bărbat de 39 de ani, toți din Popești.În autoutilitară au fost descoperite și două dispozitive de iluminat pe timp de noapte, trei câini din rază ogar și un exemplar de vânat din specia iepure, care au fost ridicate de polițiști.În ziua de 08 noiembrie a.c., după administrarea probatoriului, trei bărbați, de 47, 23 și 39 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând că în cursul zilei de astăzi, 09 noiembrie, cei în cauză să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propuneri de luare a unor măsuri preventive.