Acasă / EVENIMENT / Tineri surprinși în timp ce furau benzină dintr-o mașină

Tineri surprinși în timp ce furau benzină dintr-o mașină

furt-combustibil-din-rezervor
În cursul nopții trecute, mai exact orele 02.00, la dispeceratul Poliției Locale s a primit un apel de la un cetățean, cum că în parcarea blocului P1 de pe stradă Bradului din Trivale, două persoane încearcă să sustragă combustibilul de la un autoturism aflat parcat. Reclamantul, a mai spus că a ieșit la cei doi, aceștia părăsind locul dar și au abandonat autoturismul cu care se deplasau, o Skoda  cu numere de Argeș, lăsând inclusiv cheile în contact.  În scurt timp, două echipaje au sosit în zona mai sus amintită , reclamantul furnizând și datele necesare pentru identificarea celor doi. A fost anunțată și Secția 3 și împreună cu toate echipajele Poliției Locale aflate în serviciu , au început căutarea suspecților. La ora 02 47, două patrule din cadrul Poliției Locale, au anunțat că cei doi suspecți au fost prinși . După procedura de identificare, s a stabilit că ambii având 23 de ani, domiciliați în Buzoești respectiv Oarja. Cei doi au fost predați Secției 3 pentru continuarea cercetărilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

Autoturism răsturnat în comuna Negrași

  În această după-amiază un accident rutier s-a produs în comuna Negrași, unde un autoturism ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar