Acasă / EVENIMENT / Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri

Sancțiuni-aplicate

În ultimele 48 de ore, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele două zile, polițiștii rutieri au aplicat 186 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 50.000 de lei, fiind aplicate și măsurile complementare de reținere a 32 de permise de conducere și retragere a 11 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Totodată, reamintim că legislația a fost modificată, în privința modului de aplicare a pedepselor la accidentele de circulație provocate de conducătorii auto care se aflau sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, din care rezultă decesul unor persoane, situație în care se va aplica pedeapsa privativă de libertate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Minora a fost găsită

A fost găsită minora de 13 ani dispărută!

Minora a fost găsită. După parcurgerea procedurilor legale, va fi predată aparținătorilor. Știrea inițială : În ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar