La data de 29 decembrie a.c., în cadrul acțiunii PIROTEHNIC, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și Poliției Orașului Mioveni, cu sprijinul unui specialist pirotehnician din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au acționat, pe raza municipiului Pitești și orașului Mioveni, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor de comercializare a articolelor pirotehnice, și au verificat trei societăți comerciale autorizate să comercializeze articole pirotehnice din categoriile F1și P1.
În urma neregulilor constatate, au fost întocmite două dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni”, prev. și ped de art. 37 lit. c din Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20 000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 126/1995, privind regimul materiilor explozive și ale OG 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Tot la data de 29 decembrie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu un specialist criminalist, au efectuat, în municipiul Pitești, o percheziție domiciliară, în baza unui mandat de percheziție, emis de către Judecătoria Piteşti, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea fără drept de operațiuni cu articole pirotehnice, prev. de art. 37 lit. a din Legea 126/1995.
În urma activităților, a fost indisponibilizată și ridicată, în vederea continuării cercetărilor, cantitatea totală de 230 kg de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3.
Polițiștii argeșeni vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea comercializării ilegale de obiecte pirotehnice, precum și a evenimentelor cauzate de folosirea improprie a unor astfel de articole.
Polițiștii recomandă:
• Să cumpărați articole pirotehnice doar de la persoane fizice/juridice autorizate și numai din categoriile F1 și P1!
• La achiziționarea de articole pirotehnice verificați eticheta. Acestea să fie inscripționate în limba română!
• Să sesizați poliția când constatați că sunt vândute ilegal articole pirotehnice!
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă:
• orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept;
• comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;
• comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.