Acasă / EVENIMENT / Recomandări pentru cei care călătoresc de sărbători cu trenul

Recomandări pentru cei care călătoresc de sărbători cu trenul

Vineri, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au desfășurat, în stația CF Pitești Sud și în trenurile de călători, o acțiune de prevenire și informare, în contextul minivacanței prilejuită de trecerea în noul an și având în vedere faptul că, în această perioadă, traficul de călători pe ruta București-Pitești se intensifică.Activitățile au fost desfășurate cu scopul asigurării și menținerii ordinii publice, al prevenirii faptelor contra persoanei și contra patrimoniului, călătorii fiind sfătuiți cum să își protejeze bunurile și integritatea personală, respectând câteva reguli esențiale:

- în situația unei călătorii cu trenurile de călători, procurarea biletelor de călătorie și deplasarea la linia de plecare a trenului se face cu aproximativ 15-30 minute înainte de plecarea trenului;
– la plecarea din stație a trenului, ușile vagonului trebuie închise;
– este interzis ca, pe timpul călătoriei cu trenul, să vă aplecați în afara geamului sau să deschideți ușile de acces în vagoane;
– este interzisă călătoria pe vagon, pe scările de acces în vagon sau pe tampoanele vagonului;
– dacă trenul s-a pus în mișcare la plecarea din stație, renunțați la încercarea de a vă urca din mers în acesta;
– coborâți din tren, numai după oprirea trenului în stație;
– nu traversați garniturile de tren pe sub vagoane;
– nu vă jucați în zona căii ferate sau a garniturilor de tren aflate în mers sau în staționare;
– înainte de traversarea liniilor de cale ferată, asigurați-vă cu atenție dintr-o parte și alta a căii ferate;
– traversați calea ferată numai prin locurile special amenajate și după o atentă asigurare;
– evitați utilizarea căștilor audio la traversarea liniilor de cale ferată și în apropierea acestora;
– respectați semnalele luminoase și acustice instalate la pasajele de cale ferată;
– nu puneti pe șinele de cale ferată pietre sau obiecte metalice;
– nu aruncați cu pietre sau obiecte pirotehnice în trenurile de călători sau marfă;
– dacă ajungeți în zone în care calea ferată este electrificată, nu vă urcați pe vagoane, întrucât există pericol de electrocutare;
– nu consumați băuturi răcoritoare, alcoolice sau cafea oferite de persoane străine, pe timpul călătoriei cu trenurile de călători;
– nu vă lăsați bagaje nesupravegheate și păstrați asupra dvs. obiectele de valoare (telefoane mobile, laptopuri, tablete etc.);
– nu dormiți în timpul calatoriei, decât în vagoanele special amenajate;
– nu vă afișați cu sume mari de bani la dvs.;
– dacă luați la cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, adresați-vă celei mai apropiate unități de poliție transporturi, sau apelați 112.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș vă urează sărbători fericite, în siguranță!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar