Acasă / EVENIMENT / De sărbători a”plouat”cu amenzi

De sărbători a”plouat”cu amenzi

În perioada 30.12.2023- 02.01.2024, polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.S-a acționat pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului în zona de competență, în contextul sărbătorilor de iarnă, inclusiv în ceea ce privește respectarea regimului articolelor pirotehnice (Legea nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive), precum și cu privire la combaterea infracțiunilor contra patrimoniului în zona centrelor comerciale.

cersatori-amendati
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii piteșteni de ordine publică au aplicat, în total, 232 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 37.160 de lei, fiind reținute șapte permise de conducere și retrase 12 certificate de înmatriculare.De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind identificate și sancționate șapte femei cu vârste cuprinse între 23 și 49 de ani și unh bărbat de 76 de ani, care apelau la mila publicului.Cu aceeași ocazie, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative referitoare la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier pe A1, sensul spre Pitești

Accident rutier produs pe Autostrada A1, sensul spre Pitești, zona Pasarela Cireșu, în care sunt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar