Acasă / EVENIMENT / În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 143 de misiuni

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 143 de misiuni

În perioada 08.03.2024, ora 08:00 – 11.03.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 143 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:

          INCENDII

          09.03.2024

          (11:01) Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în municipiul Pitești, aleea Ursu Ioan, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. În urma evenimentului, a fost afectat acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 6 mp. Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, iar în urma incidentului nu au fost înregistrate victime.

          (ora 19:03)  Pompierii au acționat în localitatea Stolnici pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie. La locul solicitării, echipajele operative au intervenit cu două echipaje de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, incendiul manifestându-se pe o suprafață de aproximativ 40 mp din acoperișul unei case și la o anexă gospodărească, de circa 40 mp. În urma incidentului nu au fost identificate are victime.

          10.03.2024

          (ora 14:47) Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Bradu au intervenit în comuna Rătești, A1, km 83, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism. La sosirea pompierilor, vehiculul, care se afla în mers în momentul izbucnirii incendiului, ardea generalizat. Nu au fost înregistrate victime.

          Și în acest final de săptămână, incendiile la vegetația uscată au mobilizat pompieri, Servicii Voluntare Pentru Situații de Urgență și localnici în lupta cu flăcările. În urma evenimentelor, a fost distrusă o suprafață de teren de peste 40 ha.

          Acestea s-au manifestat în felul următor:

incendii arges (17)

- orașul Topoloveni, aproximativ 30 mp;

- localitatea Mărăcineni, aproximativ 1.000 mp, incendiul prezentând pericol de propagare la vecinătăți;

- două incendii izbucnite în orașul Ștefănești, în urma cărora au ars aproximativ 31.000 mp;

- patru incendii produse în localitatea Călinești, unde au ars aproximativ 324.000 mp și în jur de 300 kg resturi vegetale. La sosirea forțelor de intervenție, incendiile se manifestau în dezvoltare, cu focare dispersate. În urma dintre situații, la fața locului, a intervenit și personal din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență;

- localitatea Bughea de Sus, aproximativ 80 mp. În urma incendiului au mai ars aproximativ trei tone de plante furajere, iar la sosirea salvatorilor, flăcările prezentau pericol de propagare la casele din apropiere;

- municipiul Câmpulung, aproximativ 2.000 mp;

- localitatea Mălureni, aproximativ 10.000 mp;

- localitatea Mihăești, aproximativ 30.000 mp, incendiul manifestându-se prin focare multiple;

- municipiul Curtea de Argeș, aproximativ 250 mp;

- localitatea Ungheni, aproximativ 500 mp;

- localitatea Buzoești, aproximativ 100 mp;

- localitatea Bradu, aproximativ 500 mp;

- orașul Mioveni, aproximativ 400 mp;

- localitatea Priboieni, aproximativ 12.000 mp.

          Reamintim că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!

 

         ❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.

          ❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.

INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:

accidente în Argeș

         În intervalul de referință, colegii noștri au fost solicitați să intervină la patru evenimente rutiere în care au fost implicate șapte vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, precum și asistența medicală la nevoie, alături de echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. În urma accidentelor au fost identificate trei victime, iar după evaluare, două dintre acestea au fost transportate la spital.

          Totodată, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 92 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   

          În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea

„Din Darurile Sfintei Mucenițe Filoteea”

14 decembrie 2024, ora 1700 – Casa de Cultură Costești Primăria Orașului Costești și Clubul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar