Acasă / EVENIMENT / Amenzi pentru difuzarea muzicii fără autorizație în localuri publice

Amenzi pentru difuzarea muzicii fără autorizație în localuri publice

difuzarea muzicii fără autorizație în localuri publice
Polițiștii din cadrul Serviciului Investigarea Criminalitaţii Economice Argeș au acționat și pentru prevenirea și combaterea încălcării dispozițiilor legale prevăzute de Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.Polițiștii au acționat pe raza municipiilor Pitești și Curtea de Argeș, la societăți comerciale cu spații publice, în incinta cărora se utilizează muzică în scop ambiental. În urma verificărilor, s-a constatat că 7 operatori economici nu dețineau autorizație neexclusivă emisă de Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) sau Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (C.R.E.D.I.D.A.M.), sustrăgându-se astfel de plata remunerației datorate producătorilor de fonograme din România, dar și artiștilor interpreți sau executanți.Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale conform Legii 8/1996, dintre care 6 sancțiuni în valoare totală de 18.000 de lei, respectiv 5 sancțiuni cu avertisment.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar