În urmă cu puțîn timp,un autoturism a intrat într-un parapet pe A1, km 83.Au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție, două echipaje SMURD și o autospecială de descarcerare.
În eveniment a fost implicat un singur autoturism, care a intrat în parapeții despărțitori dintre sensuri.Alături de echipajele argeșene de pompieri, pentru un răspuns rapid, la locul evenimentului, a fost direcționată și o autospecială de intervenție de la ISU Dâmbovița.Echipajele sosite la locul intervenției au constatat că în interiorul autoturismului se află o persoană încarcerată.Pompierii au efectuat manevre pentru descarcerarea victimei pentru care, din păcate, în ciuda eforturilor, nu au mai putut face nimic. Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 38 de ani.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, privind un accident ce a avut loc pe Autostrada A1, la km 82, pe raza județului Argeș, în care a fost implicat un singur autovehicul.Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este abilitat să transmită următoarele:
Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului de Poliție Autostrada A1 București-Râmnicu Vâlcea, s-a stabilit că un autoturism, având direcția de deplasare spre Pitești, condus de un bărbat de 38 de ani, din județul Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu glisiera metalică.În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto, care era singurul ocupant.Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”,informează IPJ Argeș.Sursa video:Autostrada A1 – Romania