Acasă / EVENIMENT / Argeș: 233 de metri cubi de material lemnos confiscat

Argeș: 233 de metri cubi de material lemnos confiscat

În perioada 29 aprilie-01 mai a.c., echipe formate din polițiști argeșeni și specialiști silvici au acționat pentru combaterea delictelor silvice pe raza județului Argeș.A fost confiscată valoric cantitatea de aproximativ 233 de metri cubi de material lemnos, în valoare totală de aproximativ 47.000 de lei, iar în urma abaterilor au fost aplicate 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 74.000 de lei.

material-lemnos-confiscat

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au continuat verificările privind legalitatea mai multor transporturi de material lemnos și au constatat faptul că, o societate, cu sediul în comuna Tigveni ar fi expediat cantitatea totală de 24.42 m.c. material lemnos, în baza unui număr de 9 avize de însoțire a materialului lemnos, în perioada 01-27.11.2023, avize pentru care a încărcat, în aplicația SUMAL 2.0, fotografii care nu au fost realizate direct asupra mijlocului de transport, ci asupra altor dispozitive electronice sau a altor medii.Ca urmare a abaterilor de natură contravențională constatate, societatea a fost sancționată cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, iar cantitatea totală de 24.42 mc. De material lemnos, în valoare de 5.738,46 lei, a fost confiscată valoric.De asemenea, în urma verificărilor efectuate, au mai fost aplicate de 83 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 39.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 19, alin. 2^2, lit. a) și lit.b) din Legea 171/2010, constând în faptul că transportatorii profesioniști au efectuat fotografii asupra mijloacelor de transport, din care nu s-a putut distinge sau focaliza întreaga încărcătură transportată ori numărul de înmatriculare sau kilometrajul afișat al vehiculelor nu era vizibil.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești și polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești, Biroul Județean Argeș, au verificat un agent economic de pe raza comunei Mușătești, cu activitate în domeniul silvic.
În urma verificării și a comparării stocului scriptic cu cel faptic, a rezultat că societatea deținea, în plus, în depozit cantitatea de totală de 209 mc de lemn, specia rășinos, fără proveniență justificată.Ca urmare a abaterii constatate, a fost aplicată o sancțiune contravențională, în valoare totală de 30.000 de lei, conform Legii 171/2010 privind contravențiile silvice, fiind dispusă și măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 209 mc material lemnos specia rășinos, în valoare de 41.470,36 lei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

incendiu casa Mozacen

Incendiu izbucbit într-o gospodărie din comuna Mozaceni

Sesizare incendiu izbucbit într-o gospodărie din comuna Mozaceni, satul Babaroaga. Intervin pompierii de la Detașamentul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar