Acasă / EVENIMENT / Program Beethoven și Mozart, la Filarmonica Pitești   

Program Beethoven și Mozart, la Filarmonica Pitești   

Filarmonica Pitești organizează joi, 16 mai, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar cu pagini muzicale semnate de Beethoven și Mozart. Alături de orchestra simfonică a instituției revin dirijorul Constantin Grigore și violonistul Radu Chișu. În program: L.van Beethoven – „Concertul pentru vioară și orchestră în Re Major, Op. 61” și   W. A. Mozart – „Simfonia nr. 38 în Re major, Praga”.

Constantin Grigore

După absolvirea studiilor muzicale în ţară, dirijorul Constantin Grigore a urmat cursurile Academiei de Muzică „Karol Lipinski” din Polonia. A fost îndrumat de maeştri recunoscuţi ca: Horia Andreescu, Petru Andriesei, Ilarion Ionescu-Galaţi şi Marek Pijarowski (Polonia). A participat la masterclassuri la Malaga, Viena şi Varşovia și a susţinut concerte cu: Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, Orchestra Teatrului de Operă și Balet „Oleg Danovski”, Orchestra Teatrului Naţional de Operetă și Musical din Bucureşti, filarmonicile din Iași, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Craiova, Piteşti, Sibiu, Orchestra Naţională a Republicii Moldova ș.a. În prezent, este dirijorul principal al Orchestrei „Camerata Regală” și al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București.

Radu Chisu

Violonistul Radu Chișu s-a născut în 1982, la București. A absolvit licența și masterul la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa profesorului Daniel Podlovski. A urnat masterclassuri cu violoniști de prestigiu, care i-au apreciat calitățile artistice de excepție. Este artist instrumentist la Filarmonica „George Enescu” București și concertmaestru al Orchestrei „Camerata Regală”, ansamblu al cărui fondator a fost în 2009. Calitățile violonistice și cunoștințele dobândite de-a lungul anilor, informațiile genetice moștenite de la tatăl sau, oboistul și dirijorul Radu Chișu, l-au transformat în artistul de succes de astăzi.

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 50 de lei sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

MAI -IPJ Arges

Misiune neobișnuită pentru polițiștii argeșeni

În cursul acestei zile, polițiștii argeșeni au ajutat într-un caz medical. Astfel, în cursul după-amiezei, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar