În perioada 13.05.2024, ora 08:00 – 14.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 49 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
În perioada supusă analizei, pompierii au fost solicitați să intervină la șase evenimente rutiere în care au fost implicate zece vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje SMURD și cele din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma accidentelor au fost identificate șapte victime, dintre care una decedată. În urma evaluării medicale de la fața locului, patru persoane au fost transportate la spital.
Evenimentele s-au produs, după cum urmează:
- (ora 11:40) municipiul Pitești, Strada Calea București, în care au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului nu au rezultat victime;
- (ora 12:00) municipiul Pitești, strada Depozitelor, unde un cap tractor cu remorcă a lovit un pieton. Din nefericire, personalul echipajului medical nu a mai putut face nimic pentru victimă, fiind declarat decesul;
- (ora 17:00) comuna Cotmeana, strada Principală, în care au fost implicate două autotrenuri. Paramedicii SMURD au evaluat două persoane, în urma asistării nefiind necesar transportul la spital;
- (ora 18:19) orașul Mioveni, bulevardul Dacia, două autoturisme implicate. Echipajul medical nu a identificat victime;
- (ora 02:23) comuna Albota, strada Principală, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului a rezultat o victimă, care a fost preluată și transportată la spital de echipajul SMURD prezent la fața locului.
De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 41 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.