Acasă / EVENIMENT / A ajuns în spatele gratiilor pentru tentativă de omor

A ajuns în spatele gratiilor pentru tentativă de omor

RetinutTentativaOmor01

Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor, după ce, pe fondul consumului de alcool, şi-a lovit cu barda în cap un amic de pahar. Din primele verificări a rezultat că, în noaptea de miercuri spre joi, Gheorghe I., de 39 de ani, şi Marinel V., de 32 de ani, ambii din Bogaţi, au consumat alcool până când băutura li s-a urcat la cap. Din motive numai de ei ştiute, la un moment dat cei doi amici au început să se certe şi în scurt timp conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă. În acest context, Gheorghe I. a pus mâna pe o bardă, a sărit la Marinel V. şi l-a lovit cu lama respectivului obiect în cap.

Plină se sânge, victima a fost preluată de un echipaj al ambulanţei şi transportată la Spitalul Judeţean, unde medicii au constatat că rana avea dimensiunea de puţin peste 2 cm. După ce a primit îngrijiri de specialitate, pacientul nu a rămas internat. Cazul a ajuns la cunoştinţa oamenilor legii care au deschis dosar penal pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat şi cercetările sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş. Suspectul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, iar în cursul zilei de ieri a fost prezentat instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar