Luni seară, când pasionaţii de fotbal se pregăteau să vadă meciul programat la ora 21 în cadrul Campionatului Mondial din Rusia, într-un bloc de pe Calea Bascovului din Piteşti a izbucnit un scandal de zile mari.
Erau în divorţ
Din cauza unor neînţelegeri familiale, doi soţi, Georgeta, de 35 de ani, şi Dumitru B., de 38 de ani, au decis să introducă acţiune de divorţ, iar acţiunea este în derulare la Judecătoria Piteşti. Luni seară, aceştia au început să se certe pe scara blocului. Ea a zis ceva şi a ameninţat că se aruncă de la etajul opt, iar el a intrat în apartament ca să caute ceva. Când a revenit, a văzut că femeia lipsea şi speriat a sunat la 112 solicitând ajutorul autorităţilor.
Căutată de poliţişti
În scurt timp la locul incidentului au sosit echipaje ale poliţiei, pompierilor şi ambulanţei. În timp ce încercau să afle mai multe amănunte de la bărbat, oamenii legii au sesizat că liftul se pusese în mişcare şi au aşteptat să vadă cine coboară. Era o altă locatară, care întrebată dacă a văzut pe cineva la etaj, aceasta a răspuns că nu era nimeni pe palier. Aşa se face că o echipă de poliţişti a urcat cu liftul, iar o alta pe scările blocului. Întrucât nu au observat nimic deosebit nici pe scară, nici pe bloc, poliţiştii au coborât şi au început să verifice împrejurimile.
Găsită pe planşeul ghenei
Au găsit-o pe femeie întinsă pe planşeul ghenei de gunoi din spatele imobilului. Ea a susţinut că s-ar fi aruncat în gol, însă nu avea absolut niciun semn din care să rezulte că lucrurile stau chiar aşa cum. Georgeta a fost preluată de echipa medicală şi examinată, însă rezultatul a fost acelaşi – femeia nu avea nicio fractură, nici măcar o zgârietură sau o vânătaie. Preluată de ambulanţă, împricinata a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, iar de aici dirijată către secţia de psihiatrie pentru evaluare şi internare.