Acasă / EVENIMENT / A distrus aparate de joc, dar e liber

A distrus aparate de joc, dar e liber

aparat-păcănele-distrus
În ziua de 27 iulie, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Câmpulung, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de distrugere (trei acte materiale) și au încătuşat un bărbat. Acesta este Oane-Leonard T., de 31 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului.
Din verificări s-a stabilit că, în zilele 28 august 2021, 28 aprilie şi 18 iunie 2022, împricinatul a provocat distrugeri importante la mai multe aparate de jocuri de noroc, din două locații din Câmpulung şi, respectiv, o locație din municipiul Pitești. Potrivit anchetatorilor, supărat că a pierdut sume importante la păcănele, bărbatul s-a răzbunat pe aparate cauzând un prejudiciu total de aproape 9.000 de lei.
După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunerea de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar şi ulterior pus în libertate.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

auto-pregatite-pentru-iarna-2

Depistat în urma unui control în trafic

În ziua de 24 februarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției 2 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar