Acasă / EVENIMENT / A fost identificat rănitul de pe autostradă

A fost identificat rănitul de pe autostradă

După cum v-am informat, miercuri dimineaţă un bărbat care zăcea căzut într-un șanț de pe marginea Autostrăzii Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 80, a fost observat de un echipaj al Biroului Poliţie Autostrada A1 care trecea prin zonă. Văzându-l, oamenii legii au oprit pentru a-i acorda primul ajutor până la sosirea unui echipaj de ambulanță. Ulterior, acesta a fost identificat. Este vorba despre Vasile R., de 45 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care după ce a primit îngrijiri medicale chiar la faţa locului, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Din cele declarate poliţiştilor care i-au acordat primul ajutor şi i-au pansat rănile, vâlceanul a vrut să sar ăeste un canal de la marginea autostrăzii, dar a alunecat, a căzut în canal şi s-a rănit la cap. Cu greu acesta a reuşit să iasă din canalul de beton şi să se târască până la marginea şoselei, acolo unde a şi fost găsit de oamenii legii.
„Primul ajutor constă în totalitatea măsurilor care se aplică imediat în cazul unei urgențe medicale până la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic. Agenții de poliție au intervenit prompt acordând primul ajutor unei persoane depistate pe acostamentul aflat în vecinătatea autostrăzii”, a transmis Biroul Poliţie Autostrada A1. Zăcea în şanţ rănit la cap (1)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar