Polițiștii de investigaţii criminale din Câmpulung, sub supravegherea procurorului, au continuat cercetările într-un dosar penal pentru furt calificat și au încătuşat un bărbat. Acesta este Constantin A., în vârstă de 31 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului.
Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 septembrie, cel în cauză, împreună cu alte persoane, ar fi pătruns prin efracție într-un magazin dintr-un cartier al oraşului, de unde, după ce au scos din funcţiune sistemul de supraveghere video şi au dezactivat alarma, au sustras mai multe baxuri conţinând 700 de țigarete în valoare de aproximativ 15.000 de lei. Ulterior, suspecţii au valorificată toată marfa la preţuri mult sub cele ale pieţei şi au împărţit banii între ei.
Pentru dovedirea activităţii infracţionale, oamenii legii au făcut patru percheziții, toate în Câmpulung, la locuințele suspecţilor, ocazie cu care au identificat și ridicat mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie.
După administrarea probatoriului, Constantin A. a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. În cursul cercetărilor, acesta a achitat reprezentantului magazinului 14.700 de lei reprezentând valoarea întregului prejudiciu, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale. Potrivit anchetatorilor, când a comis fapta, împricinatul era în stare de recidivă după ce a mai avut de-a face cu legea pentru furt, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi violenţă domestică.
Citeşte şi ...
,,Toamna în viziunea artiștilor contemporani”,organizată de artistul plastic Mihaela Viorela Martin
Vineri, 8 noiembrie ,ora 12,,,Galeria.art „din Pitești a fost gazda expoziției de artă plastică,,Toamna în ...