Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce a încălcat ordinul de protecție cerut de concubina sa și a amenințat-o cu moartea.
În ziua de 21 mai, polițiștii Secției Rurale Albeștii de Argeș, sub coordonarea unui procuror, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunilor de încălcarea a ordinului de protecţie emis împotriva sa de și amenințare și au încarcerat un bărbat. Este vorba despre Gheorghe C., de 54 de ani, din Albeștii de Argeș, iar din verificări s-a stabilit că, în ziua amintită, a încălcat ordinul de protecție provizoriu emis de polițiști împotriva sa.
Potrivit anchetatorilor, cel în cauză obişnuia să consume alcool şi ori de câte ori se îmbăta făcea scandal, motiv pentru care femeia a cerut ordin de protecţie pe care l-a și obținut pe 19 mai. Deşi avea interdicţie să se apropie de concubină la mai puţin de 100 de metri, o zi mai târziu, adică pe 20 mai, individul, aflat din nou sub influenţa alcoolului, s-a dus peste femeie, iar a făcut scandal și în plus a amenințat-o cu moartea. Speriată şi temându-se că ar putea fi agresată, aceasta a sesizat din nou autorităţile, iar la fața locului a intervenit un echipaj de poliţie pentru aplanarea stării conflictuale. Constatând că pe numele bărbatului era emis un ordin de restricție, scandalagiul a fost dus la audieri.După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile.
Tag-uri- . 24 A femeie r scandal
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...