Acasă / EVENIMENT / A incendiat casa mamei

A incendiat casa mamei

La puțin timp după miezul nopții de 9 spre 10 noiembrie, pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Călinești, satul Urlucea. Când au ajuns, echipele profesioniste au constatat că flăcările se manifestau la acoperișul locuinței și într-o cameră a acesteia, iar pentru lichidarea focului s-a acţionat cu două autospeciale.
În urma evenimentului, proprietara imobilului a suferit atac de panică și a fost monitorizată la fața locului de către paramedicii SMURD, iar un bărbat, care era în stare de agitaţie, a fost preluat de către un echipaj SAJ și transportat la spital. Ulterior, pompierii au stabilit drept cauză probabilă de izbucnire a incendiului a folosirea intenționată a sursei de aprindere, principalul suspect fiind chiar fiul femeii, Nicolae I., de 37 de ani.

Casă mistuită de flăcări în localitatea Călinești (4)
Aşa se face că agenţii Secţiei de Poliţie Rurală Călineşti au deschis dosar penal şi au început verificările. Oamenii legii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool şi al unor afecţiuni psihice, acesta a dat foc casei în care locuia cu mama sa. După administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reţinut 24 de ore şi încarcerat. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă.
De la această intervenție, un echipaj de pompieri a fost direcționat către Răteşti, satul Pătuleni pentru localizarea și lichidarea unui alt incendiu izbucnit la două construcții din aceeași gospodărie. Flăcările se manifestau generalizat și exista pericolul de propagare la vecinătăți, iar la fața locului au acționat pompierii de la Detașamentul Bradu și de la Garda de Intervenție Topoloveni cu trei autospeciale și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. Nu au fost victime, suprafața celor două construcții cuprinse de flăcări a fost de aproximativ 80 mp, iar în interior au fost distruse obiecte de mobilier, articole textile, aparate electrice și electrocasnice. Cauza izbucnirii se pare că ar fi de natură electrică.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar