Acasă / EVENIMENT / A început „sezonul viperelor”

A început „sezonul viperelor”

muscat_de_vipera
Odată cu încălzirea vremii, a început și „sezonul viperelor”, perioadă în care reptilele ies la soare pentru a se încălzi, dar şi pentru a găsi hrană şi, fiind perioada împerecherii, a se reproduce. Viperele sunt singurele specii de șerpi veninoși din România. Răspândite neuniform pe tot teritoriul țării, cel mai des pot fi întâlnite în zonele montane, chiar şi la altitudini de peste 2000 de metri. Pentru a preveni producerea unor evenimente cu consecinţe dintre cele mai grave, Salvamont România face apel la turişti să dea dovadă de multă atenţie şi responsabilitate atunci când sunt pe munte.
„Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri. Trei sferturi dintre muşcăturile de şarpe apar la persoanele care ating şerpi şi sunt imprudente. Şerpii veninoşi nu atacă decât când sunt atacaţi sau surprinşi. Dacă locuiţi sau călătoriţi în zone în care exista şerpi, îmbrăcaţi haine ce vă acoperă picioarele şi a bocancilor de munte cu carâmb înalt. Luaţi un băţ lung pentru a-l folosi la cercetarea vegetaţiei şi astfel şerpii se vor speria şi se vor îndepărta. Nu păşiţi, nu vă aşezaţi pe pământ, nu mutaţi lespezi de piatră înainte de a verifica locul. Dacă aţi observat un şarpe la distanţă, ocoliţi-l fără a-l provoca, iar dacă e foarte aproape, rămâneţi nemişcat, pentru că, în general, se îndepărtează singur”, spun salvatorii montani.
Potrivit aceleiaşi surse, semnele unei muşcături de viperă sunt durerea acută, umflarea zonei afectate, prezenţa a două înţepături mici la distanţă de circa un centimetru una de cealaltă. Salvamont România explică şi care sunt măsurile de prim-ajutor în cazul muşcăturii de şarpe. „În primul rând nu faceţi mişcări şi nu vă agitaţi. Anunţaţi evenimentul la 112 sau la Dispeceratul Salvamont (tel. nr. 0372.12.66.68 pentru a anunța evenimentul și a oferi detalii asupra stării victimei și a localizării acesteia) şi aşteptaţi salvatorii. Dacă prezintă frisoane, asiguraţi izolarea termică a victimei şi aşezaţi-o astfel încât muşcătura să fie sub nivelul inimii, curăţaţi cu alcool veninul de pe lângă muşcătură, folosiţi, dacă aveţi, o seringă de aspirat venin, puneţi un pansament compresiv (nu garou) deasupra muşcăturii, hidrataţi-vă doar cu apă şi nu cu cafea ori energizante”. Sunt interzise sugerea veninului cu gura, arderea zonei muşcate, aplicarea de gheaţă sau consumul de alimente şi alcool. În caz de instalare a stopului cardio-respirator, se fac manevre de resuscitare. Pacientul va fi transportat la spital doar pe targă, iar serul antiviperin se va administra numai de personalul medical dacă gradul de toxicitate este moderat-sever.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Spitalului Județean de Urgență Pitești

Dotarea cu echipamente a laboratorului de anatomie patologică din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești

Aparatură de ultimă generație pentru identificarea timpurie a tipurilor de cancer Miercuri, 18.12.2024, președintele Consiliului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar