Aproape de ora 01.00, pompierii au fost solicitați să intervină în municipiul Câmpulung, strada Poet Grigore Alexandrescu, pentru a asigura măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor în cazul unui eveniment rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a oprit în zidul unei case.Din fericire, nu au fost identificate victime, la momentul respectiv nu erau persoane în încăpere.
Fiind sub influența alcoolului, a provocat un eveniment rutier
„În cursul nopții trecute, în jurul orei 01.00, pe strada Grigore Alexandrescu din Câmpulung a avut loc în eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, în care un autoturism a intrat în zidul unei case.
Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că, un bărbat de 41 de ani, din județul Teleorman, care conducea un autoturism, pe strada Grigore Alexandrescu, din Câmpulung, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în zidul unei case.În urma evenimentului, nu au rezultat victime.Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”,informează IPJ Argeș.