Ilie G., de 24 de ani, din comuna Bălileşti, circula cu mopedul pe un drumul comunal din direcţia Câmpulung spre Piteşti. Din cauza neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă la stânga a pierdut controlul ghidonului, iar mopedul a părăsit carosabilul şi s-a izbit de gardul unei gospodării. În momentul impactului, tânărul s-a rănit grav la cap, dar spre norocul lui purta cască de protecţie. Preluat de un echipaj al ambulanţei, a fost transportat la spital şi internat în comă. Agenţi ai Biroului Rutier Câmpulung au stabilit că este vorba despre Ilie G., care nu posedă permis de conducere. Din cauza leziunilor suferite tânărul nu a putut fi verificat cu etilotestul, dar i-au fost prelevate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi în cauză a fost deschis dosar de cercetare penală.