Acasă / EVENIMENT / A luat accidentul asupra ei. Minciuna a fost dovedită

A luat accidentul asupra ei. Minciuna a fost dovedită

O musceleancă riscă să ajungă la închisoare pentru că a luat asupra sa un accident pe care nu l-a comis. Adevărul a fost scos la iveală de oamenii legii.
Poliţiştii Biroului Rutier Câmpulung au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără drept, respectiv fals în declaraţii. Din verificări a rezultat că, în seara de 30 iulie 2019, Hercule L., de 30 de ani, din municipiul de la poalele Mateiaşului, a condus un BMW pe strada Emil Gârleanu deşi nu are permis de conducere, împrejurare în care a provocat un eveniment rutier din fericire soldat doar cu pagube materiale. Ulterior, o femeie, Aurora D., de 35 de ani, concubina bărbatului, şi ea din Câmpulung, s-a prezentat la poliţie unde a declarat că ea s-ar fi aflat la volanul autoturismului. În realitate, aşa cum avea să se dovedească, s-a stabilit că femeia minţise crezând că astfel îşi va ajuta concubinul dar s-a înşelat şi acum îşi riscă libertatea.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi urcat la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei şi după ce s-a izbit cu maşina de zidul blocului a plecat liniştit acasă. Un alt locatar a sunat la poliţie şi întrucât nu au fost victime, incidentul a fost încadrat ca tamponare dar verificările au continuat. Între timp, cei doi concubini s-au certat şi adevărul a ieşit la iveală după ce femeia a relatat cum au stat lucrurile. Dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de trimitere în judecată şi dacă vor fi găsiţi vinovaţi, primul dintre ei riscă de la unu la cinci ani de puşcărie, iar cel de al doilea între trei luni şi doi ani.

Rutiera-fotopress-24ro-2 (1)

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar