Acasă / EVENIMENT / A plecat cu maşina prin oraș băut bine

A plecat cu maşina prin oraș băut bine

 

prins-băut-la-volan

În ziua de 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 66 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism strada Deceneu, rezultând indicii cu privire la un posibil caz de conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii prin analize de specialitate, a îndeplinirii condiției pentru răspunderea de natură penală, referitoare la valoarea alcoolemiei în sânge.
În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, iar dreptul de a conduce al celui în cauză a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Curtea de Argeș : Plimbarea cu mașina l-a costat un dosar penal

Depistat de polițiștii rutieri din Curtea de Argeș, în timp de conducea sub influența alcoolul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar