Acasă / EVENIMENT / A plouat cu amenzi în weekend

A plouat cu amenzi în weekend

Amenzi-carantinei) (2)
În weekendul acesta, polițiștii au continuat acțiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Covid-19 împreună cu jandarmi, poliţişti locali şi alte structuri cu atribuţii. Au fost constatate nereguli la mai mulți agenți comerciali cu obiect de activitate jocuri de noroc, dar și o situație de nerespectarea a carantinei la adresa aleasă.
Au fost verificate 3.323 de persoane, 238 de mijloace de transport în comun şi 249 societăţi comerciale fiind aplicate 130 de amenzi în valoare de 28.000 lei, după cum urmează, 106 dintre ele ca urmare a nepurtării sau purtării necorespunzătoare a măştii, 23 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor în cadrul unor evenimente privaten şi una de lei, pentru nerespectarea măsurilor de carantină.
Astfel, sâmbătă, polițiștii Secției 3 Pitești au constatat că într-o sală de jocuri de noroc se afla în desfășurare un eveniment cu caracter privat. Oamenii legii au aplicat 15 amenzi, iar verificările continuă pentru stabilirea identității tuturor participanților și luarea măsurilor legale care se impun. Totodată, urmează ca ITM Argeș să fie înştiinţat cu privire la activitatea societății. Tot sâmbătă, agenţi ai Poliției Locale Câmpulung, care acționau sub coordonarea poliției din municipiul de sub Grui, au constatat că un bărbat, de 34 de ani, din localitate, nu a respectat măsura carantinării la adresa aleasă. Acesta a fost amendat cu 1.000 de lei, iar situația a fost comunicată către DSP Argeș. În aceeaşi zi, polițiști din cadrul Secției 4 Pitești au constatat că la o sală de jocuri de noroc a fost permis accesul persoanelor fără verificarea respectării condiției de deținere a certificatului verde. În interiorul sălii au fost identificați doi bărbați, de 46 și 50 de ani, care nu au respectat condițiile de acces. Cei în cauză au scăpat doar cu avertismernt, iar cu privire la activitatea societății comerciale urmează să fie înștiințat ITM Argeș pentru luarea măsurilor legale care se impun. La rândul lor, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, în jurul orei 1, polițiștii din Topoloveni au fost sesizați prin 112 cu privire la o stare conflictuală petrecută în incinta unei săli de jocuri de noroc din Bogați. La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Secției Rurale Leordeni, care au identificat patru bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani implicați în conflict. Totodată, din verificări s-a stabilit că la starea conflictuală au participat încă doi bărbați. Au fost aplicate 13 amenzi din care şase pentru provocare sau participare efectivă la scandal, şase pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi una pentru nerespectarea limitării programului de funcţionare de către operatorul economic, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul și luarea măsurilor legale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88 (3)

Accident rutier între trei vehicule pe A1, km 88

Accident rutier între trei vehicule, produs pe A1, km 88, sensul spre Pitești. Sunt identificate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar