Acasă / EVENIMENT / A promis că-i va ajuta fiica să ia permisul de conducere

A promis că-i va ajuta fiica să ia permisul de conducere

permisul de conducere
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș au finalizat urmărirea penală și au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui inculpat, persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de legislaţia specifică pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
În fapt, în primăvara anului 2021, cel în cauză a pretins şi primit de la o denunţătoare suma de 2.100 de euro, lăsând-o să creadă că are influenţă asupra unui funcţionar de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor Argeș care o va ajuta pe fiica denunţătoarei să obţină permisul de conducere auto, respectiv să fie declarată admisă la proba teoretică, apoi şi la cea practică. În cauză, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş din cadrul Direcției Generale Anticorupție au fost delegați să efectueze mai multe activități de urmărire penală de către procurorul de caz. Poliţiştii anticorupţie argeşeni au beneficiat de sprijinul Brigăzii Operaţiuni Speciale Pitești, iar dosarul cauzei a fost înaintat la Tribunalul Argeş în vederea începerii procesului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins în flagrant - droguri de risc

Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar