Cu două nopţi în urmă, agenţi ai Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier fără victime pe raza comunei Mihăeşti, unde o maşină a rupt o conductă de gaze. Întrucât era pericol de explozie, la locul accidentului au intervenit un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat şi poliţişti.
Din verificări a rezultat că autoturismul fusese condus de Ion M., de 32 de ani, din Mihăeşti, care pe fondul consumului de alcool a pierdut controlul volanului, iar maşina a părăsit carosabilul şi s-a izbit de o conductă de gaze, rupând branşamentul de alimentare al unui imobil. Verificat cu etilotestul, a rezultat că cel de la volan avea o concentraţie de 0,52 mg/l de alcool pur în aerul expirat şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Citeşte şi ...
Bărbat prins în flagrant delict când oferea spre vânzare droguri de risc
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...