La sfârşitul săptămânii trecute, echipajul ambulanţei SMURD de prim ajutor calificat aflat de serviciu la punctul de lucru deschis la Cota 2000 pe Transfăgărăşan, a intervenit în zona Bâlea Lac, pentru a acorda asistenţă medicală unui turist. Este vorba despre un tânăr în vârstă de 22 de ani, care suferise un traumatism cranio-cerebral şi facial, precum şi leziuni la picioare după ce căzuse într-o prăpastie. Salvatorii au constatat că, spre norocul său, tânărul nu s-a prăbuşit în gol, ci a alunecat şi s-a dus târâş aproximativ 150 m într-o vale. Din fericire, în timpul alunecării turistul cu pricina nu a întâlnit bolovani ori stânci. Paramedicii SMURD l-au predat pe tânăr unei echipe de salvamontişti, iar ulterior pacientul a fost preluat de o ambulanţă din Sibiu în zona Bâlea Cascadă şi transportat la spital.
Citeşte şi ...
Bărbat plecat voluntar din Lerești
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și polițiștii Secției de Poliție Rurală Valea Mare Pravăț ...